Recean demite ministrul Energiei și-i preia atribuțiile
5 decembrie 2024„Am avut încredere deplină în ministrul Parlicov. Întotdeauna a avut susținerea mea. Dar nu m-am gândit că trebuie să verific toate detaliile în ceea ce privește activitatea lui. Ieri am avut o ședință cu factorii responsabili din domeniul energetic și am constatat o lipsă de coordonare între instituții”, a menționat Recean.
Moldova, în pragul unei noi crize energetice
Odată cu Parlicov a fost demis directorul companiei de stat „Energocom”, Victor Bânzari. Potrivit lui Recean, compania condusă de acesta, deși a fost capitalizată, „nu a achiziționat gaze ieftine atunci când a fost posibil, ascunzându-se în spatele unor proceduri birocratice. În felul acesta, compania nu a reușit să asigure necesarul de gaze pentru perioada de iarnă la cele mai avantajoase prețuri”. Recean a solicitat să fie demis și membrul Consiliului de Observatori al „Moldovagaz”, Sergiu Tofilat, despre care spune că „deși nu avea competență, a blocat cumpărarea gazelor de către instituțiile responsabile atunci când era cel mai convenabil”.
Potrivit premierului, sarcina celor trei responsabili „era să asigure țara cu gaz la momentul oportun, nu să caute vinovați și să-și paseze responsabilitatea”. Demisiile vin la câteva zile după o criticată vizită a ministrului Parlicov la „Gazprom” unde a încercat să afle dacă furnizorul rus va livra gaze în regiunea transnistreană a Republicii Moldova (pe rută alternativă) după 1 ianuarie 2025, când Ucraina va sista tranzitul de gaze rusești prin teritoriul său. Fără gaz rusesc livrat gratis în Transnistria, regiunea separatistă s-ar confrunta cu o criză umanitară (peste 90% din economia regiunii bazându-se pe gaz gratis), iar Chișinăul, care cumpără curent produs din gaz rusesc în Transnistria – s-ar confrunta cu prețuri mari la energie sau chiar cu o criză energetică . Imediat după revenirea lui Parlicov de la Gazprom, tarifele la gazele naturale pentru populație s-au majorat cu 30%. Asta deși, în luna septembrie, premierul Recean promitea la TV că tarifele în actualul sezon de încălzire nu se vor majora.
Recean preia personal gestionarea crizei energetice
În ajunul vizitei lui Parlicov la „Gazprom”, în spațiul public a apărut un proces verbal al unei ședințe din luna august de la Ministerul Energiei la care decidenții din domeniul energetic au fost avertizați de șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, cu privire la necesitatea procurării și stocării gazelor anume atunci, deoarece urma să se scumpească brusc – lucru care s-a întâmplat. Chișinăul nu a cumpărat însă atunci gaz ieftin, deoarece responsabilii (demiși joi) anticipau că prețurile vor scădea și mai mult. Numai că a început incursiunea militară a Ucrainei în regiunea Kursk, iar asta a determinat creșterea bruscă a prețului gazului. Chișinăul este nevoit să cumpere acum gaze la preț dublu și triplu față de cel care era vara. Rezervele de gaze pe care le are Chișinăul ar fi suficiente doar pentru luna decembrie și, parțial, ianuarie (doar pentru malul drept al Nistrului).
Până la identificarea unui nou ministru al Energiei, premierul Dorin Recean a spus că va prelua personal portofoliul de ministru al Energiei și va coordona sectorul energetic. A dat și primele indicații: „Moldelectrica trebuie să asigure interconexiunea la o capacitate mai mare pentru a importa energie electrică în caz de necesitate și să pregătească scenariile de interconexiune insulară pe liniile de tensiune înaltă cu România. De asemenea, trebuie să coordoneze cu Ucraina logistica de mentenanță și reparație (pe teritoriul Ucrainei) a liniei de tensiune înaltă Isaccea-Vulcănești”.
Risc de scufundare în beznă a întregii țări în plină iarnă
Această linie electrică (ce intersectează Ucraina) este esențială pentru asigurarea Chișinăului cu energie electrică de pe piața europeană în cazul în care din Transnistria nu va mai veni curent de pe 1 ianuarie 2025. Numai că este o linie extrem de vulnerabilă în contextul războiului din Ucraina. În 2022, când Chișinăul s-a dezis, pentru câteva luni, de energia electrică din Transnistria, cumpărând energie scumpă din România, Moldova s-a scufundat în beznă totală de câteva ori din cauza bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene .
De asemenea, Recean a dispus joi ca „Energocom” să încheie „contracte de contingență, pentru ca cetățenii să fie aprovizionați cu gaz”: „Avem în față un sezon de iarnă dificil cu multe riscuri, așa că am decis să cer Parlamentului instituirea stării de urgență în energetică începând cu 16 decembrie până la depășirea situației vizând alimentarea cu gaze a cetățenilor noștri, inclusiv a celor din regiunea transnistreană. Avem nevoie de asta inclusiv pentru a putea gestiona eventualele consecințe ale crizei și pentru asigurarea cu electricitate în mod special a cetățenilor de pe malul drept al Nistrului (Chișinăul). Avem obligația să fim pregătiți pentru absolut orice scenariu, mai ales în condițiile în care, de trei ani, frigul este folosit de către Rusia ca armă împotriva oamenilor din întreaga regiune”, a spus Recean.
Nu mai negociază cu „Gazprom”, dar pregătește planul de reintegrare a țării
Întrebat dacă va mai negocia livrarea gazelor cu „Gazprom”, el a răspuns că „Rusia are obligația contractuală să livreze gaze naturale la hotar cu Republica Moldova. Ce ar mai fi de discutat? Noi așteptăm ca Rusia să-și respecte acest angajament. Dacă asta nu se va întâmpla, vom aplica scenariile corespunzătoare pentru a asigura continuitatea livrărilor de energie electrică pe malul drept al Nistrului și a asigura tranziția celor de pe malul stâng (Transnistria) la noua realitate. (...) Trebuie să ne asigurăm că cei din stânga Nistrului pot primi gaze naturale și energie electrică în momentul în care vor plăti pentru aceste resurse. Introducem regulile de piață: dacă plătesc – primesc gaze. Și este fezabil”. Întrebat de jurnaliști dacă aceasta va însemna punerea în aplicare a planului de reintegrare a țării despre care s-a vorbit anterior, Recean a spus: „Cel mai important acum este să ne asigurăm că cetățenii Republicii Moldova trăiesc în pace și că impactul unei eventuale crize energetice este minim. Dar există un plan prin care Republica Moldova își reintegrează cetățenii din stânga Nistrului în corpul integru al Republicii Moldova”.
Reacțiile lui Parlicov și Tofilat
Președinta Maia Sandu a semnat deja decretul de demitere a lui Victor Parlicov din funcția de ministru al Energiei. Într-o reacție publică, acesta a menționat că atunci când a preluat mandatul de ministru știa că este o funcție temporară. „Știam că voi deține funcția atâta timp cât au încredere în mine. Dacă nu mai au încredere în mine - plec, care este problema...”, a reacționat Parlicov.
La rândul său, Sergiu Tofilat a spus că a rămas surprins de afirmațiile premierului Recean în care a fost vizat: „Toți sunt de vină în afară de Ceban (Vadim Ceban de la Moldovagaz – n.n.). Prin deciziile de azi el (Recean – n.n.) a demonstrat că nu este voință politică de a face ordine la „Moldovagaz”. Dl Recean distribuie falsuri. Eu nu am competențe de a bloca achizițiile de gaze și el știe asta foarte bine. Am cerut de la „Moldovagaz” să nu cumpere tot volumul pentru iarnă într-o singură zi. (...) Voi prezenta cererea de demisie, dar voi continua să investighez activitatea „Moldovagaz” și să informez opinia publică. Lupta nu s-a încheiat. Este mizerabil ce se întâmplă. Noi nu pentru asta am protestat în perioada statului capturat”, a reacționat Tofilat pe rețelele de socializare.